Fotografie de călătorie, peisaj și turistică pentru agenții de turism, reviste și edituri.

Se spune că o fotografie face cât “1000 de cuvinte”. Dar oare ce se spune despre acea fotografie pe care ai văzut-o odată într-o reclamă sau într-un catalog și pe care n-ai mai putut să ți-o scoți din minte până nu ai ajuns și tu în acea destinație?

Călătoresc de când mă știu și pentru ca îmi place ceea ce fac zi de zi – fotografie-am îmbinat utilul cu plăcutul-adică fotografia profesională cu destinațiile turistice-și am realizat fotografii care inspiră la călătorie orice privitor.

Fotografiile de călătorie sunt făcute pentru a oferi o imagine legată de ce îi așteaptă pe cei ce vor ajunge în acea destinație, iar companiile de turism (agenții de turism, touroperatori, unități de cazare, restaurante, bistrouri, etc) care apelează la fotografii profesionale realizate special pentru ele au de câștigat în fața clienților lor. Nu numai că destinațiile sunt prezentate într-un mod unic, însă și companiile care se promovează cu ajutorul fotografiilor realizate profesional vor avea de câștigat ca și imagine în ochii clienților lor .

În turism clienții iau decizia la nivel emoțional. Și ce emoție mai mare poate avea o persoană dacă nu este cea care îi arată cum se va simți în locul de destinație? Fotografie profesională de călătorie are rolul de a transmite această emoție așa că îți propun să lucrăm împreună pentru următoarea destinație pe care vrei să o prezinți clienților tăi, pentru următoarea prezentare pe care o ai de făcut pentru colaboratorii tăi sau pentru următorul catalog de destinație pe care îl vei realiza.

Fotografia de călătorie vine în ajutorul tuturor operatorilor de turism (organizații de promovare turistică, touroperatori, agenții de turism, hoteluri, restaurante) și îi ajută pe aceștia în a prezenta clienților lor o destinație în cel mai real și frumos mod posibil: prin imagini impecabile!

Fotografiile de călătorie pot fi utilizate pe lângă site-uri și pe rețelele de social media, în reviste, cărți, calendare, manuale școlare, cataloage, prezentări, proiecte multimedia, afișe stradale, reclame de tot felul.

Contact: 0727.086.510  /  hello@calinstan.com

IMG_4152sighisoara P5050104 IMG_0474 bucharest-triumph-arch DSC_0831 2015_1003_14064400-01 Beautifull traditional yello door of Tunisia with black ornament Traditional houses in Sidi Bou Said, Tunisia, city tower 2015_0912_12383700-01 2015_0912_14132300-01 Princess Island in Istanbul, at sunset, with Hagia Sophia mosque OLYMPUS DIGITAL CAMERA DSC_0885 DSC_0769 20150510_094716-01 OLYMPUS DIGITAL CAMERA1498963_10201121699318775_632282065632530414_o 10293679_10201113588236003_5890527838360481319_o 10629416_10203133742178589_7770965208378811591_o2015_1003_16494000-01 2015_1003_17132400-01 20140913_135934_Richtone(HDR)_1 2015_0825_12153700-01-01 2015_0814_13004200-01 2015_0714_15414700-01 CALATORIE8 Eiffel Tower Black&White View CALATORIE9 Panoramic view of Hagia Sophia in the summer - Istanbul Turkey 2015_0614_16430900-01 2015_0705_11170600-01-01 CALATORIE7 CALATORIE5 CALATORIE3 CALATORIE4 DSC_0748 1082341_4618220707697_709969897_oCALATORIE CALATORIE2 DSC_0954 DSC_1078 DSC_1236 IMG_0537_HDR CALATORIE1 DSC_1270 DSC_1656 DSC_2169  CALATORIE6 DSCF8149 DSCF8659 DSCF9080 Beautifull House of Antonio Gaudi Rooftop with mosaics in Barcel Costa Brava Castle Sant Joan in Lloret de Mar, Catalonia, Spain IMG_0479 IMG_1492Antonio Gaudi ceramic mosaic detail from Park Guell, Barcelona - Spain

Antonio Gaudi ceramic mosaic detail from Park Guell, Barcelona - Spain

Popes Palace and Cathedral in Avignon France

Tunis main square. Tourist attraction landmark with monuments an IMG_3723Popes Palace and Cathedral in Avignon France

Handcrafted traditional plates and pottery souvenirs from Tuni Ancient Roman Empire ruins of Carthage, villas in Tunisa People standing in line under the Eiffel Tower in Paris Natural Hystory Museum in Vienna, park with fountain - Wien IMG_8775 IMG_7992 P1010692 P5050106 P5080481 Beautifull view of Rovini Town in Croatia with Cathedral Tower panorama-centrul-vechi-1 PC310101 PC301622